Meditaţii matematică
Am citit pe net un articol. Era de meditaţii matematică. Un absolvent al facultăţii de matematică a Universităţii Bucureşti şi-a lansat recent un mini-site în care-şi promovează aceste servicii. Design plăcut, conţinut util, site uşor de navigat. În pagina de articole sunt prezentate teoreme şi proprietăţi explicate de el pas cu pas, şi din care se poate vedea felul său de predare, iar în prima pagină, “cartea lui de vizită” şi ce-l caracterizează. Desigur, referitor la lucrul cu elevii. De menţionat că acest absolvent are şi modul psiho-pedagogic şi experienţă vreo 5 ani în meditaţii matematică. Şi mai mult decât atât, din ce afirmă el, e dedicat, serios, şi-i place foarte mult să lucreze cu copiii şi să-i pregătească pentru examene, de bacalaureat sau de admitere în licee şi facultăţi. Mai multe detalii puteţi găsi accesând http://www.octavianghergheli.ro/
Super tare siteul! M-as duce eu la meditatii la matematica la el. Mai ales ca zice ca vrea sa ma faca olimpic
Dar e prea tarziu, deja am fost olimpica (la fizica).
Ma gandeam sa dau si eu meditatii. Poate fur ideea de la tipul asta. Oricum, nu ii fac concurenta, ca eu vreau sa dau la informatica…
Şi de la fizică ai ajuns la psihologie?
Mecanica sufletului, dacă stăm să ne gândim, deci o legătură există.
Va fi interesant de văzut un informatician psihanalist, sau invers…
Eu am fost olimpică la istorie şi la română, la matematică probabil aş fi primit doar un punct din oficiu pentru aerul inspirat şi poate încă un punct pentru cel expirat
Era unu la o olimpiada d-asta de fizica… nu stia omu’ sa faca subiectele. Si, ca sa nu piarda timpul asa uitandu-se pe pereti, s-a apucat sa scrie pe foaie pana a umplut-o: ‘Va multumesc pentru punctul din oficiu.’ Super tare individul. Un pic bolnav dar na…
Da, de la fizica la psihologie. De fapt… de la dorinta de cunoastere la freud, de la freud la dorinta de a deveni psihanalist.
Numai ca de la fizica la informatica (ca doar din asta se fac banii)
Si dup-aia mi-am facut beleaua cu psihologia, ca sa ma fac psihanalist. Si e bine ca am trecut prin informatica. Altfel ciuciu bani de psihanaliza. E scump-al dracu, si nu-mi dadea nimeni, normal ca doar… ‘ce faci cu psihanaliza?’ Cred ca stii si tu. Ai tai ce zic de pacostea asta cu psihanaliza? O incurajeaza? te sprijina?
Aşa credeam că o să fac şi eu la o Olimpiadă la română, dar am avut surpriza să-mi fie apreciată originalitatea. Nu cred că ar fi fost posibil şi la fizică
Psihanaliză mi-a oferit şi mie noi şi profunde perspective de cunoaştere.
Chiar e de admirat că îţi faci singură bani să îţi plăteşti şedinţele la psihanalist. Ai mei nu prea ştiu cu ce se mănâncă psihanaliza asta dar ştiu că localul este unul scump aşa că… mă sprijină, într-un fel, cu promisiunea că în momentul în care piaţa imobiliară îşi va reveni voi avea şi cei minim 15 000 de euro cât ar fi şedinţele de psihanaliză în condiţiile cerute de SRDP. Nu este o certitudine, nu este un motiv de laudă că nu sunt în stare deocamdată să îmi plătesc singură, dar alte talente ascunse nu am, for now. Tocmai de-asta stau aşa cu sufletul îndoit… dacă să fac masterul de psihanaliză sau să urmez altceva care îmi va permite apoi să fac bani pentru a-mi plăti şedinţele. Sunt aproape sigură că până la urmă voi face ceea ce îmi place, pentru că aşa am fost întotdeauna. Ştiu însă că m-aş simţi aiurea faţă de cei care sunt deja în analiză şi eu ar trebui să vorbesc despre lucruri pe care nu le cunosc direct, plus că nu aş avea aceleaşi perspective ca şi ei…
Sau aş putea să mă duc să îmi deschis un cabinet în Second Life. Foarte simplu şi chiar indicat mi-ar răspunde administratorii site-ului! Nu cred că mi-ar cere nimeni atestat de liberă practică.
Ha ha! super idee! nici nu m-am gandit la asta…
Oare or fi psihoterapeuti in second life? Nu stiu cat e de rentabil sa te lase sa practici psihoterapia acolo, ca le vindeci clientii si nu mai intra sa dea banu’.
Îţi dai seama că ăia au interesul ca cei care intră să fie cât mai scrântiţi. Psihoterapeutul te ajută să te adaptezi la realitate şi să faci faţă mai bine frustrărilor, nu să fugi de ele într-o lume fictivă.
Dar ai putea să încerci
Hmmm… prefer lumea reala. Sincer. E destula patologie si aici
Oricum, mai e pan-atunci… Deocamdata ma distrez ca un copil tot descoperind psihanaliza, dupa cate-ai vazut. 
Şi cred că te-ai bucura ca un copil dacă s-ar ţine masterul de psihanaliză
Ţi-am zis deja că îmi place felul tău de a povesti despre psihanaliză. Ei bine, îmi aminteşte de o carte pe care am luat-o doar ca să mă inspir un pic pentru eseul din mai, dar pe care mi-aş dori să o citesc. Îmi pare rău că nu îi mai ştiu numele. În orice caz, autorul spunea că s-a săturat ca psihanaliza să fie atât de complicată în zilele noastre şi s-a decis să se întoarcă la origini, adică la părintele Freud, prezentând principalele concepte şi idei ale psihanalizei Freudiene o dată cu o istorie a acestora şi e vieţii lui Freud, bineînţeles. Chiar mi-a plăcut cartea, am citit cam un sfert din ea dar vreau să o iau de la bibliotecă luni să o termin. Cel mai mult m-a încântat faptul că această carte ar fi putut fi lense înţeleasă perfect şi de cei care nu au mai citit altceva în domeniu. De exemplu, cum era o cititoare a blogului tău (scuze că bârfesc :-j), emma mi se pare, care zicea că de ce vorbeşti atâta de inconştient şi nu spui ce e ăla. A dat exemplul cu fizica de parcă ar fi ştiut că ai fost olimpică la materia respectivă, asta mi s-a părut amuzant…
aoleu, emma era bolnava! bine c-a plecat. Ma stresa. Imi scadea reputatia cu comentariile ei aberante.
Si pana la urma… cine sunt eu sa spun ce e ala inconstient? Astia marii se tot chinuie cu intrebarea asta… normal ca eu habar nu am. Zic si io acolo.
Dar oare daca vorbim despre oameni trebuie sa spui ce e ala om?
Bai, mi-ar placea enorm sa se organizeze. Zamfi cica la inceputul lui septembrie o sa aflam. Da doamne da doamne da doamne. Io vreau la master. Ooooof!
Şi eu aveam un comentator schizofrenic dar nu l-am mai văzut pe aici. Nici nu mă chinuiam să-l bag în seamă de cele mai multe ori. Dar vezi tu, la tine sunt şi subiectele care pot constitui sursă de atracţie pentru cei bolnavi psihic, pentru că sunt tocmai despre… psihic. Ca mierea pentru muşte sunt aceste subiecte de psihologie. De fapt, ce vorbesc? Problemele mele de acest gen, doar că ceva mai moderate, au fost cele care m-au determinat să fac facultatea la profilul ăsta. Deci îi înţeleg perfect…
Dacă o interesa să afle mai multe despre inconştient se interesa, că tu ai vrut să vorbeşti despre utilitatea psihanalizei nu să te lansezi în explicaţii stufoase despre termeni în privinţa cărora nici specialiştii nu s-au pus total de acord, sau care oricum ar fi necesitat un post separat, nu e ceva ce poate fi trecut în revistă în 3 fraze
Aş fi suuper fericită să se ţină masterul ăsta. Am vorbit cu mama azi şi e de acord să-l urmez, deci cu atât mai bine. Ar fi mişto să fim colege din octombrie!
…Că la facultate nu-mi amintesc să fi interacţionat vreodată. Din motive care îmi scapă, nici măcar nu te ştiu din vedere, dar tu pe mine poate m-ai văzut, că era greu să mă ratezi, na
Ma stii din vedere sigur. Ne-am intalnit de mai multe ori. doar ca nu ne-am bagat in seama. Sincer iti spun ca in viata reala apari cu totul altfel decat pe blog. Pari mai inhibata, mai nemultumita si mai stresata. De-asta nu am intrat in vorba cu tine. Pentru ca mi se pare ca nu prea ai chef. Si poate ca in perioada in care te-am reperat nici nu aveai, cine stie?
Da, emma avea ceva cu psih*-ii. Avea multe reprosuri de adus, multe prejudecati, o tona de pretentii, frustrari si nu avea pe cine sa le verse. De-asta cauta nod in papura. E genul de om care vaneaza greseli. Si daca iti recunosti greseala si zici scuza-ma, tot nu se multumeste. Pentru ca pe oamenii de genul asta nu-i intereseaza sa discute, sa comunice, sa ajunga undeva, ci doar sa verse naduf, sa demonstreze ei ca sunt mai tari si mai destepti. Si amintindu-mi acum toate discutiile cu ea, si unele comentarii, imi dau seama cat de copilaros se purta. M-a stresat, cand ar fi trebuit sa ma amuze. Dar facusem si eu transferul meu pe ea, de-aia am si suportat-o si nu am banat-o (mi-a dat prin cap la un moment dat), ca sa vad despre ce e vorba in relatia aia. Pana la urma s-a lamurit si a plecat singura. Si m-am simtit usurata. In fine, in multe dintre chestii avcea dreptate. Dar avea un ton si o atitudine foarte respingatoare.
Hai ca interactionam la master. Sper ca Zamfi se descurca acolo cu toti aia…
Am crezut iniţial că mi-a jucat o festă cursorul atunci când din greşeală s-a şters tot ceea ce îţi scrisesem încontinuu timp de vreo 35-40 de minute. De fapt, după ce am judecat mai bine timp de vreo încă 5, mi-am dat seama că tehnologia ultra-sensibiloasă a lucrat în favoarea mea. Voiam să îţi explic în multele rânduri şi cuvinte inutile ce implorau să fie trimise că eu de fapt sunt mult mai nefericită în această perioadă decât în ultimul semestru de facultate de exemplu, cam de 2 ori, iar atunci eram de 1.5 ori mai fericită decât în perioada de dinainte. You do the math. Chiar am încredere în calculele unei persoane care m-a descris perfect: “inhibată, nemulţumită, stresată.” Doar că asta nu s-a văzut în comentariile mele sau în puţinele articole de pe blogul meu pentru că am lăsat să se vadă doar acea parte care ar fi considerată plăcută, interesantă, spirituală. Motivul? De ce să stric şi lumea asta? De ce să nu existe persoane care să mă placă? De ce să nu profit că aici nu există reacţii total spontane ci reacţii cel puţin parţial studiate? De ce să nu profit de existenţa emoticonului? De ce să nu mă apropii de persoane de care doresc să fiu înconjurată dar de care îmi este frică să mă apropii în viaţa reală? Frică de respingere, de dispreţ sau de mai ştiu eu ce. Sunt o persoană care în diferitele cicluri ale existenţei a avut câte un complex de inferioritate de natură diferită de precedentul, şi nu vorbesc deloc metaforic. În spaţiul virtual complexul nu există decât în măsura în care îl laşi tu să-şi scoată capul nesuferit de sub plapuma “identităţii anonime”. Nu ştiu cât de anTonimă şi anonimă este identitatea mea internautică dacă ne uităm în buletin, dar în mod sigur dacă ar fi să scriu despre ceea ce simt cu adevărat ar fi un jurnal emo. Nu o fac pentru că ştiu că nu aş face decât să îndepărtez oamenii şi, mai important chiar , trebuie să fii sinceră până la capăt ca să poţi face asta. În plus, nu aş fi cu nimic originală. Aşa cum ai spus şi tu, la facultate nu simţeai nevoia să te apropii de mine pentru că mă vedeai posomorâtă. De ce pe net lucrurile ar fi stat altfel? Pentru ca să poţi să îţi deschizi sufletul trebuie mai întâi să te apropii, iar pentru asta nu ai nevoie de o “deschidere sufletească” prea mare care să te facă respingător, deci incompatibil cu dorinţa celorlalţi de a fi lângă tine. Stai liniştită, nu sunt o psihopată care acum te va teroriza cu toate întâmplările vieţii ei “mizerabile şi toate bla-blaurile astea”, Doamne fereşte, voiam să subliniez că unele lucruri se fac treptat iar eu atunci când nu sunt un cameleon sunt un melc, am nevoie de un timp ca să câştig simpatia unei lumi care este grăbită şi nu vrea să îl acorde. Acuma sper că nu te-am speriat cu commentul ăsta şi o să mă bagi în aceeaşi oală cu emma. Ţin să cred că sunt, dacă nu mai întreagă la minte, cel puţin mai “delicos de nesuferita” aşa cum scrie în pagina “despre” mine. Apropo, o să mă uit mai bine peste comentariile ei, peste care se pare că am trecut cu prea multă uşurinţă pentru un (sper) viitor terapeut. Şi îţi voi analiza şi ţie contratransferul, că să îmi disec doar propriul psihic nu mi se pare just. Deci, mai vorbim. P.S.: cu dezaxaţii e bine totuşi că nu te plictiseşti. Tot timpul te gândeşti ce ar mai putea să scoată de data asta. Şi partea bună este că de obicei reuşesc să te surprindă. P.P.S.: Din tonul ferm al ultimei fraze se pare că masterul se va ţine. (?)
Mami, eu as fi simtit nevoia sa ma apropii de tine, ca vedeam ca le zici bine (chiar daca le ziceai rar, si pe un ton destul de… nus cum sa spun… un fel de ‘nu va mai chinuiti prostilor, cand vad cate prostii indrugati nu pot decat sa ma iau cu mainile de cap si va spun si eu ce cred dar mai mult asa din sila fata de prostia voastra, sa nu ramaneti asa’. Cam asa mi se parea mie. Asa ca as fi intrat bucuroasa in vorba cu tine (ma rog, si eu am trecut printr-ale mele, dar cu oamenii noi nu aveam nimic), numai ca mi se parea ca preferi sa fii lasata in legea ta.
Auzi dar pe tine ce te nemultumeste? Asta cu piata de imobiliare, ca depinzi de ea?
Sa citesti John Suler (tipul cu psihologia cyberspatiului de care ti-am zis). Are un capitol care vorbeste despre cum poti sa integrezi viata online cu viata reala, si analizeaza el acolo care dintre ’selfuri’ e mai adevarat. O sa te surprinda.
Nu, nu te las in suspans, iti spun eu acum: ceea ce se intampla aici esti tu reala. La fel de reala ca si tipa de la scoala. Nu esti alta persoana, esti tot tu, numai ca te simti mai in siguranta, si asta te face sa fii naturala. Am putea chiar considera ca esti mai tu aici decat ‘tipa de la scoala’.
Asa ca ai grija, cand te-oi vedea la master (da doamne da doamne da doamne) sa te puna dracu’ sa ma dezamagesti.
Auzi, tie ti-ar placea sa faci parte din aipsa?
Asa, cu masterul mi-a trecut pe la ureche ca mai e de convins nuscine. Unu’. Vreun prost, ce pot sa zic? Ca e lumea plina de ei. Vrea un om sa faca o chestie misto, si se impiedica de prosti care se pun de-a curmezisul… In fine… daca nu anul asta, poate la anu. Oricum, ori asta ori niciun master. Daca nu se organizeaza masterul asta ma apuc de istoria artei.
Hai ca m-am intins destul (ce ma enerveaza cand spune lumea asta intr-un comentariu in loc de incheiere). Te pup!
Atunci când am citit primul paragraf din comentariul tău am râs copios, şi nu e puţin lucru, pentru că din motive explicate într-un comentariu alăturat, nu dau pe dinafară de fericire zilele astea. Deci, lol
. Ai zis tu bine că pe internet mă simt în siguranţă, atitudinea mea era pur şi simplu defensivă la facultate. De fapt, era încărcată şi de agresivitate, la modul că în orice apărare bună este şi un pic de atac. Dacă ar fi să ies “din mine” şi să mă privesc de sus probabil aş percepe şi un uşor comportament de superioritate din tagma pasiv-agresivităţii, dar e o superioritate a “felului de a fi” mai degrabă decât a capacităţilor mele. Mi se trage tot din familie, am vrut să fiu exact antonimul părinţilor mei, prototipul perfect al telespectatorului otv. Bineînţeles că eu nu aş recunoaşte asta, adică momentele alea în care îmi dau aere cu ce ştiu, şi de fapt nici nu aş minţi practic, pentru că nu o fac la modul direct, ba chiar mă “laud” cu prostiile pe care le fac şi cu mediocritatea mea, dar de fapt sunt momente în care îmi place să le arăt celorlalţi că ştiu despre ce e vorba în propoziţie, chiar dacă o fac destul de rar. În plus, scuză-mă că spun chestia asta, poate mă contrazici, dar foarte mulţi, la seminariile de psihanaliză, habar n-aveau pe ce planetă se află. Lucru care mă irita cumplit, pentru că nici mie nu îmi place matematica dar nu mă apuc să vorbesc despre nu ştiu ce teoreme doar să mă aflu în treabă. Adică… psihanaliza este unul dintre domeniile ălea mişto pentru care mulţi pretextează că nu s-au dus la Stat şi au venit aici ca să aprofundeze, iar tu nu eşti în stare să citeşti măcar o dată cartea aia albastră care este un punct de reper, o Biblie? Săracul Zamfi, să se fi dat peste cap şi nu putea scoate o carte mai facilă decât asta. Hai, mai înţeles, cursurile Brânduşei Orăşanu erau destul de dificile, dar oricum şi dacă erau scrise de 10 ori mai bine tot nu ar fi avut cui să se adreseze. Ok, să nu discriminăm, să vorbim şi la modul general. Mi se pare inadmisibl ca după atâta amar de vreme pe băncile facultăţii să mai vorbeşti încă la nivel de “rubrică de sfaturi psihologice de bon ton”. Adică în clişee. Le urăsc cu pasiune. Dar să nu mă dau miezu’ din dodoaşcă şi să mă spoiesc un pic cu răhăţel: am luat 7.40 la licenţă, deci mult mai puţin decât alţii care acum se dau doctori (as in dr), dar măcar nu am copiat şi nu fuge lumea mâncând pământul când deschid gura şi mă apuc să vorbesc despre psihologie, psihoterapie, psihanaliză, etc. Cum să-ţi zic, am oarecare idee despre subiect şi predicat, iar dacă e ceva ce nu ştiu (adică vreo 90% estimez eu) măcar nu-i dau înainte cu tupeu. Să mai arunc cu un pic cu noroi pe mine după ce am făcut pe “superioara” la început: eu oricum uram vorbitul în exces, dar după ce m-am îndrăgostit îmi alegeam cu şi mai multă grijă cuvintele… Bine că nu e interesat de psihanaliză că trebuie să mai faci şi gafe ca să înveţi ceva din seminariile astea (precizez că trăncănitul e altă mâncare de peşte) 
Revenind… ai dreptate, voiam să fiu lăsată în legea mea pentru că eram foarte depresivă şi nu doream contact uman, plus că nici nu mă simţeam “merituoasă” pentru ca cineva să mă bage în seamă. Aşa că dădeam toate semnalele posibile că “nu sunt disponibilă.” Însă în ultimul semestru lucrurile s-au schimbat pentru că scăpasem de relaţia mizerabilă pe care o dusesem în cârcă ani de zile. Nu ştiu dacă ai observat dar chiar începusem să îmi fac prieteni, atât cât se putea având în vedere că pierdusem startul.
Vai… cât m-am înstins!! Să îţi zic repede ce mă deranjează. Un alt motiv de tristeţe în afară de pierderea pisicii care acum îmi ocupă tot spaţiul conştiinţei (ceea ce poate fi chiar un lucru bun), este bineînţeles cel pe care l-ai ghicit probabil de la facultate. Chiar sunt, cum să zic, extrem, super, mega, foarte nefericită din cauza asta. Dar nu îmi place să aduc subiectul în conversaţie. Ca şi cum problema ar dispărea dacă nu o menţionez. Ei aş, e acolo şi seara, şi dimineaţa şi momentele în care uit de ea sunt cele care o adâncesc. În plus, m-am trezit aşa că nu ştiu unde să o apuc după terminarea facultăţii şi bonus, am descoperit că îmi suport din ce în ce mai puţin familia, în totalitatea ei de mamă, tată şi odioasă surioară. Asta cu piaţa imobiliară nu e un motiv în sine ci, într-adevăr, aş dori să depind în primul rând de mine şi nu de alţii. Dar poate o să mă descurc eu şi altfel.
Da… cred că mi-ar plăcea să fac parte din aipsa. Mă înscriu şi gata sau sunt anumite criterii de acceptare?
Sunt aşa un pic neliniştită pentru că se vorbea ca la sfârşitul lui august să avem mai multe informaţii despre master. Eu chiar nu ştiu dacă îmi permit să nu fac nimic anu’ ăsta. Vacanţa asta mi-a servit pe tavă o concluzie: fără o ocupaţie sau relaţie stabilă mintea mea o ia pe arătură.
Gata. (o fi bun de încheiere? nush)