A trecut şi ziua mea…

23 Oct

Da. Totul a fost mirific (în stângă idealul, în dreapta realul, d’uh…)

1. Mi-am petrecut ziua cu familia mea iubită. Well… ai mei sunt în Craiova, eu în Bucureşti, iar surioara mea cea dragă s-a mutat din toamna asta la Timişoara.

2. Mi-am îndeplinit obiectivele pe care le aveam pentru această vârstă venerabilă (23). Enumerarea ar fi prea lungă şi poate chiar plictisitoare. Rezum: nu, nu, nu… şi ca-n melodia aia, gonna take you to the moon and back.

3. Vorba americanului: I am exactly where I’m supposed to be. În visele mele desigur, care au început să fie cam dese (ălea cu ochii deschişi)… mă cam îngrijorează.

4. Pentru această perioadă: am terminat traducerea, mi-am schimbat locuinţa aşa cum mi-am propus, m-am apucat serios de facultate. Partea bună e că nu mai am mult de lucru la ea. Partea proastă este că pe locul pe care mă dau zilnic virtual cu tărtăcuţa din cauza asta scrie x% discount. Despre locuinţă ce să zic… urăsc agenţiile imobiliare. Nu fac decât să te momească prin locuinţe fictive cu poze drăgălaşe. În plus, am şi eu obsesiile mele despre care voi scrie poate într-un post în privinţa locuinţei. Cert e că am văzut azi un apartament foarte drăguţ, dar nu era LUMINOS. Poate să fie şi palatul lui Jiji, dacă nu e luminos cât să se simtă această ciudată pe care o citiţi bine, de-ja-ba. Facultatea deocamdată nu este decât fuckultate.

5. Ziua de azi a fost specială. Consortul mi-a făcut cel mai frumos cadou, şi am petrecut toată ziua împreună, după planurile mele, zi care a culminat cu o cină romantică la cel mai frumos restaurant unde m-am delectat cu preparatele care îmi plac cel mai mult. Ziua de azi nu a avut absolut nimic special. Cred că dacă era ziua uneia dintre pisici tot petreceam mai bine. Prietena mea Gaby a venit pe la mine, am răsturnat frigiderul pe masa din bucătărie, a mâncat fiecare cât a putut, de unde a putut (nu am decât patru farfurii, trei erau în chiuvetă, iar lenea la locul ei pe un piedestal desigur.) Apoi ne-am „înfruptat” cu seminţe ca pe stadion. Excepţie făcând faptul că nu ne-am uitat la jucători, ci la scheleţii ambulanţi de pe Fashion Tv. Same thing, both are brainless. Apoi a venit şi prietenul meu, nu mai devreme de 8 să nu-l deochi. Precum se întâmpla în preistorie, el, vânătorul, i-a adus femeii din peşteră vânatul, aici purtând denumirea de şalău, de un metru mai exact, prins chiar în dimineaţa respectivă din „băltoaca” de lângă locul său de muncă. M-am luptat cu el timp de o oră, apoi s-a aşezat liniştit în tigaie. Toate bune şi frumoase, dacă mi-ar fi plăcut într-adevăr acest tip de peşte. Dar cel pe care îl voiam în farfurie de ziua mea era codul alb. Bine că a fost tortul bun. Not. M-am bazat pe delicioasele macaroane cu brânză la cuptor, şi nu m-au trădat. Ele adică. Altcineva… a zis că s-a luptat prea mult şi prea devreme cu monştrii subacvatici ca să mai ieşim în oraş. Şi s-a culcat. Et bon. Măcar cadoul a fost super, adică un buchet de trandafiri e minunat, buni şi ăştia, că doar mi-a umplut portmoneul săptămâna trecută, la ce să mă aştept, să aibă răbdarea să aleagă un cadou drăguţ pentru mine, un ceva acolo dăruit din inimă?! Absurd.

6. Acum… Armonie perfectă. O seară frumoasă care se încheie într-un mod plăcut. Sunt singură în sufragerie pe canapeaua pe care o urăsc cu pasiune lângă un pahar de Bailey’s (nu beau aproape niciodată, dar azi e o ocazie specială, am atâtea lucruri de sărbătorit, pfuai…) De fapt e al doilea, că primul mi l-a vărsat Pisa (câtă originalitatea în alegerea numelui, sunt un mic geniu) care e o nebunatică, mai ales la ore târzii, şi s-ar putea să existe şi un al treilea, că pe ăsta s-ar putea să mi-l verse Lady, superba mea exotică albă, drăgălaşă foc, dar extraordinar de bleagă. Dacă m-ar putea vedea cineva, ar crede că bocesc, e un munte de şerveţele folosite lângă mine. De fapt sunt coaptă de răcită, am febră, cred că delirez un pic (de fericire?) şi cred că vreau să mă înghită pământul. Acum.

7. Acest post, în care eu îmi deschid sufletul, va avea sute de accesări şi toată lumea va dori să intre în vorbă cu o persoană atât de fascinantă şi de simpatică, mesajele de încurajare vor fi nenumărate. Păi şi articolul cu Mihaela Rădulescu şi Dani Oţil unde e? Du-te fată de-aici nu ne mai aburi cu prostiile tale, tocmai acum când Dani şi-a arătat garsoniera lui care valorează cât genţile mămicii, pardon iubitei, în Libertatea, tu te găseşti să vorbeşti de ziua ta amărâtă? De-asta n-ai succes în viaţă, că ai o canapea în care îţi rupi fundul, iar Dani are pat în stil asiatic. Pricipit?

Păi, bine atunci, o să încerc să îmi revin. 🙂

P.S.: tot bag un tag cu ăştia doi, să nimerească lumea pe-aici din greşeală… şi să mă înjure. Am obrazul gros. Hehe…

Anunțuri

7 răspunsuri to “A trecut şi ziua mea…”

  1. orator 24 Octombrie 2008 la 16:36 #

    desert nu ai avut?

  2. carmencorina 24 Octombrie 2008 la 18:21 #

    Dacă nu citeşti textul de ce mai comentezi? Am zis că am avut şi desert. Macaroane cu brânză.

  3. orator 25 Octombrie 2008 la 18:20 #

    tu crezi ca lumea are timp sa citeasca un roman?
    am spicuit si eu cat am putut dar nu am avzut nimic despre „desert”…lasa macaroanele

  4. beheader69 26 Octombrie 2008 la 00:44 #

    nice said

  5. carmencorina 26 Octombrie 2008 la 03:53 #

    *orator: Dacă nu ai timp să citeşti atunci te rog frumos să nu îţi mai faci timp nici să îmi laşi comentarii. Oamenii CA TINE nu au timp să citească romane, unii au, şi mă refer la cele adevărate, nu la articole de pe bloguri mai mari de 10 rânduri. E dreptul meu să scriu cât vreau şi cum vreau, nu ţin nici să am trafic şi nici să primesc comentarii, mai ales atunci când reprezintă răutăţi gratuite.

    *beheader69: nu mi se pare deloc „nice.” EU am fost „nice” că nu i-am şters acele comentarii răutăcioase, şi nu mă refer la acesta, le ştie el. EU am fost „nice” că nu am şters toate linkurile către propriile bloguri din comentariile unora, ştiu ei care.

  6. Tu Nu Existi 24 Decembrie 2008 la 01:39 #

    Saraca… Si nu l-ai parasit pe nenorocit? Pari sa meriti ceva mai bun.
    In fine, eu venisem aici sa-ti citesc opiniile politice dar m-ai induiosat cu povestile tale. 🙂

  7. carmencorina 24 Decembrie 2008 la 22:35 #

    Nu. Pentru că respectul faţă de propria-mi persoană este atât de jos încât stau lângă o persoană care să îmi confirme permanent acest lucru.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: