Mircea Badea – sandwich între “Andrele” şi licurici printre stele la Zece pentru România

13 Dec

Să o lămurim de la bun început: „licurici” în viziunea lui atinsă de raza modestiei. Pentru că eu cred că îşi merită cu prisosinţă locul pe care îl ocupă la fiecare dintre cele 3 categorii la care a fost laureat în cadrul Galei Zece pentru România, organizată de Realitatea TV.

Jurnalişti: locul 2 – după Cristian Tudor Popescu, înaintea lui Ion Cristoiu, cele două stele de pe firmamentul jurnalismului din  România.  Ştiu, nu îşi doreşte să fie inclus în această categorie şi, tehnic vorbind, nici nu prea are ce căuta aici.  Dar, în fapt, Mircea Badea poate fi numit jurnalist prin faptul că emisiunea lui este o reflectare a realităţii din societatea românească, subiectivă ar spune unii, obiectivă dacă privim pur şi simplu în jurul nostru. Mircea Badea are subiectivismul specific editorialiştilor. Este pe aceeaşi ramură cu Ion Cristoiu şi Cristian Tudor Popescu, care îşi trag seva din jurnalismul de „tranşee”, este aproape de sol, de existenţa obiectivă, se poate ajunge la el fără scară, şi nici nu este atins de astrul „puterii”, şi prin putere înţeleg nu numai sentimentul unora de atotputernicie şi infailibilitate, ci şi puterea aia pe care se bat politicienii noştri acum, care a făcut din mulţi „deontologi” sclavi portocalii (…galbeni, sau roşii). Iar în privinţa calităţilor care ar face din Mircea Badea un gazetar în adevăratul sens al cuvântului, cine nu e convins de ele să îi citească blogul. E adevărat, ar fi un gazetar ceva mai pasional, dar cred că jurnalismul de la noi ar avea nevoie de o abordare de acest gen, de cuvinte care să aibă substanţă, iar această subtanţă să nu fie una dirijată din exterior către marea învolburată a publicului, şi nici una care să o dea „cotită” atunci când întâlneşte o stâncă peste care nu ar trece prea uşor, cu alte cuvinte un subiect mai greu de abordat, incomod, sau care ar atrage un val de antipatie asupra sa. App, cred că unora le e foarte bine în vârful copacului, dar atenţie că soarele arde tare şi valoarea lor se ofileşte cu cât se întind mai mult către soare (în tot spectrul său galben, portocaliu sau roşiatic) întru fotosinteză,  iar toamna, cum bate vântul mai puternic, o dată cu alegerile, riscă să fie doborâţi.

Analişti: locul 3 – după Ion Cristoiu şi înaintea lui Marius Tucă. Această clasare cred că i-a convenit cel mai mult, pentru că are o vădită admiraţie pentru ambele personaje iar de Marius Tucă îl leagă chiar o relaţie de prietenie. Bine, dacă ar fi să îl întrebăm pe Mircea Badea ce părere are de această gală şi de poziţionarea sa în cadrul diferitelor categorii cred că ar răspunde „bine că s-a terminat frăsuneala asta de 10 pentru România” şi „mă doare în cot pe ce loc am ieşit”. Uite aşa ajungem să reflectăm asupra calităţii sale de „analist”. Lui Mircea Badea nu îi este teamă să spună ceea ce gândeşte, nu îi este teamă de cuvinte, atâta timp cât respectă regulile gramaticale, nu îi este teamă de oameni, atâta timp cât respectă regula „Cu samuraii lupţi ca samuraii, cu tâlharii, ca tâlharii”. De puţine ori s-a înşelat atunci când a făcut analize sau predicţii. Iar acele greşeli şi le-a asumat. Faptul că nu foloseşte cuvinte pompoase nu înseamnă că nu le cunoaşte semnificaţia, că nu poate să le lege într-o amărâtă de propoziţie sau că a citit mai puţine cărţi. Dimpotrivă. Mircea Badea şi-a dat seama că pentru a ajunge la oameni prin cuvintele pe care le rosteşte, informaţia trebuie procesată ca apoi să poată fi digerată, că nu trebuie să facă paradă de cultura sa, de deşteptăciunea sa, precum un fel exotic de mâncare cu denumire pretenţioasă, ci pur şi simplu trebuie să le folosească subtil pe acestea două pentru a genera conţinut, nu pentru a reprezenta conţinutul însuşi.

Cel mai admirat român: locul 3 – după Andreea Marin şi înaintea Andreei Esca. Nu, nu cred că mintea lui a croşetat ceva, ba chiar cred că nu i-a picat deloc bine la stomac „sandwich”-ul din titlu, având în vedere preferinţele sale în materie de femei, dar e prea devreme să am inspiraţie pentru altceva. Sunt sigură însă că votul românilor la această categorie nu l-a lăsat indiferent. A fost pentru prima dată când a concurat împotriva lui Traian Băsescu şi a lui Călin Popescu Tăriceanu, şi este de fapt singura categorie în care ar putea concura împotriva lor. Se amuza teribil în emisiunea lui de acest lucru, i-a îndemnat chiar pe participanţii la sondaj să îl voteze („pick me, pick me 🙂 „) Şi uite că Tăriceanu a ieşit pe ultimul loc (Băsescu nu avea cum să nu iasă pe primul loc, să fim serioşi). Mwuahahahaha. Pun pariu că pentru acest unic motiv Mircea Badea jubilează. Şi din nou se amuză. Nu pentru că îl interesează pe el direct pe ce loc este situat în orice fel de top. Ci pentru că ştie că pe CEILALŢI îi interesează. Şi pentru că unii acum îşi bagă ghearele în gât de oftică (vezi Robert Turcescu – un ghinionist loc şapte atât la categoria „jurnalişti” cât şi la cea de „analişti”). Cât despre cele două doamne care îi ţin companie lui Mircea Badea în clasament… pe Andreea Esca o admir pentru că are o viaţă de familie care cel puţin din exterior pare exemplară, iar pe Andreea Marin pentru tenacitatea cu care a dus rivalitatea faţă de Mihaela Rădulescu pe cele mai înalte culmi, până într-acolo încât a pus mâna pe capra neagră (mă rog, ţapul mugitor) pe care aceasta o abandonase pentru că era prea nărăvaşă. Teo din păcate a ieşit pe locul 7. Poate la ea o fi cu noroc şi, spre bucuria noastră, o să facă din nou emisiuni cu Mircea Badea. Nu ar fi exclus, nu demult chiar el a aruncat nişte săgeţi în acea direcţie. Revenind… Pe Mircea Badea îl admir pentru tot ce am enumerat în acest post şi pentru că este, cu toate calităţile dar şi cu defectele sale, cel mai „uman” personaj din  peisajul mass-media românesc.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: