The boys and girls guide to getting down

4 Feb

Dacă e să mă iau de titlu, este un film despre cum să ţi-o tragi DUPĂ o petrecere. De fapt, mesajul e că în acest context toată lumea o face cu toată lumea, tu doar trebuie să ajungi la petrecerea potrivită. E mai mult un ghid de party, organizat în 15 capitole (de unde asemănarea cu un documentar), amuzant şi chiar util dacă nu ai mai ieşit din casă şi dacă locuieşti în S.U.A., că nu ştiu dacă noi avem chiar aceleaşi obiceiuri… dovadă că nu sunt o mare petrecăreaţă.

Fetele şi băieţii care nu reuşesc să intre în nici unul dintre cluburile în care plănuiseră să-şi petreacă noaptea ajung la un chef cu băutură şi droguri. Acestea, plus libidoul lor, îi determină să aleagă parteneri de ocazie pe care probabil dacă ar fi în stare de luciditate nici măcar nu i-ar băga în seamă.

Şi cum băutura şi drogurile au deci un mare rol în toată chestiunea, ţi se explică în detaliu cum să le consumi, cum să nu le combini, de unde să faci rost, cum să te foloseşti de ele pentru a atrage disperate care nu au caşcaval să şi le procure, cum să recunoşti o „disperată”, cum să faci să nu ajungi un ratat dependent de cocaină, îndrumându-te totuşi să bagi cocaina în cuptorul cu microunde dacă un beţiv a vărsat o băutură peste prafurile tale, dar avertizându-te că dacă procedezi aşa de prea multe ori ajungi unul.

În paralel nişte şoricei simpatici participă la experimente de laborator cu, aţi ghicit, aceleaşi substanţe, şi li se urmăreşte comportamentul. Din păcate unul dintre şoricei moare în timpul unui experiment, acela în care „bea şi se urcă la volan”, într-o maşină probabil de carton, probabil Trabant 🙂 Înaintea fiecărei scene importante o voce serioasă de femeie îţi dă indicaţii şi îţi explică totul, deci poţi fantasma în voie că te afli de fapt la ora de istorie şi profesoara îmbrăcată a la Laura Andreşan a schimbat programa şi a adaptat-o nevoilor tale foarte speciale… şi foarte fierbinţi.

Ca reprezentantă a sexului frumos, nu pot spune că mă simt jignită de felul în care femeile au fost prezentate ca nişte găgăuţe care nu au decât sex şi întrebarea „oare sunt grasă” în cap, deoarece nici băieţii nu au fost puşi într-o lumină prea bună, şi nici nu aveau cum să pară nişte „inteligenţe”, deoarece orice urmă de raţiune ar fi avut, în mod sigur s-a topit între un joint, un  pahar de vodcă proastă şi nişte praf tras de pe un sfârc siliconat, la after-party.

Per total, oricât de rău ar putea suna descrierea de mai sus, filmul a fost ok, multe faze au fost comice şi unele chiar păreau că se petrec aşa şi în realitate, deci avem şi elementul de veridicitate. Ca morală, două faze mi-au atras atenţia: after-party-ul a avut loc în casa d-lui Belding, cel care interpreta rolul directorului din serialul Salvaţi de clopoţel… Să fie un semnal de alarmă despre cum au ajuns tinerii să înţeleagă distracţia, despre cum a degenerat totul? Iar apoi, când toţi pleacă dimineaţa spre paturile lor… sau ale partenerului de ocazie, vocea din fundal rosteşte cu înţelepciune:  „Nu purta pică lumii… aminteşte-ţi, tu eşti cel anormal.” Corect.

Aş fi vrut totuşi ca producătorii acestui film să nu ne inducă în eroare cu titlul. Pentru că dacă filmul ar fi fost în spiritul lui, ar fi trebuit să vedem cum se cuplează „fetele şi băieţii” în diferite situaţii de viaţă, sunt sigură că izvorul de faze comice ar fi nesecat pe această temă.

Plus că, să recunoaştem, nu toată lumea înţelege prin petrecere o destrăbălare maximă şi o distrugere accelerată a creierului cu substanţe ilegale. Mai sunt şi oameni care pot să se simtă bine şi fără vreun „ajutor”, sau care beau cu măsură, cât să fie un pic ameţiţi şi să se simtă bine. Cu cât eşti mai „high” cu atât căderea de la acea înăţime euforică este mai dureroasă. Aşa se simt şi protagoniştii acestui film… înainte de a o lua de la capăt după câteva zile.

u43596rzchn

Pe imdb are nota 6.4 şi următorul comentariu al unei persoane care a văzut filmul mi se pare relevant:

If you’re not at that age where you’re still partying or can’t remember the times you had, then you probably won’t like this film very much. The guide is broken into „chapters” that act has a rule book for the average partygoers night out. And I”m saying from firsthand experience that this stuff is the TRUTH. If I haven’t done or experienced these same things myself, then I know someone who has. The genre is listed as a comedy, but this movie is funny without trying at all because it hits so close to home for those of us who can sympathize. I found myself laughing many times because the situations the characters find themselves in are so realistic. In fact, it almost plays like a documentary.

Definitely a must-see for twenty-somethings that like to go out and have fun. But a ****warning**** to those who are offended easily. This movie is not sugarcoated in any way. Drugs and sex are talked about in abundance (however there is not a lot of EXCESS nudity). So if you are turned off by crude or crass films that deal with this subject matter you probably won’t like it. Ultimately this movie is for those that „get down” or at least used to. You can’t be uptight or else you’ll just reject it.

Şi trailerul:

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: