Litere Pervazive

11 Oct

     Blogul meu a trecut prin multe, săracul. Dar m-am săturat să îl chinuiesc cu articole despre mondenități sau politică, forum despre diete, prostii. Nici măcar nu mă interesau chestiunile, doar îmi mai exersam penelul. A scrie despre lucruri care nu contează pentru tine este o formă meschină de artă, la fel și a suporta indivizi care îți repugnă, iar la asta mă pricep(eam) foarte bine, recunosc. Și după ce că era mutilat, mai trebuia să îndure și abandonul meu. Însă atunci când medicamentul este la tine, și patologia poate să își găsească sfârșitul.

     Ca atare… aș vrea să îl revitalizez și să declanșez aici o frenezie (controlată) în jurul subiectului care reușește să îmi stârnească cel mai mare interes: lumea cărților, pe care o iubesc atât de mult, și care este un fel de rulotă magică prin care călătoresc în jurul lumii și în adâncul sufletelor.  Mă gândisem la numele de ”Carmen Corina’s Book Frenzy”, ca să existe o legătură cu vechea denumire și să îmi hrănesc narcisismul, dar Adei (my best friend) i s-a părut strident, pentru că tema aleasă pentru designul căsuței mele virtuale cu tapet roz îngroașă foarte rău titlul, de aceea preferabil este să fie cât mai mic. Iar Ada este o sfântă pentru mine. Una cu care îmi mărturisesc păcatele, dar nu contează. Am fost cuminte și înțeleaptă alegând varianta prescurtată, și m-am pierdut pe mine pe drum, așa cum era politicos în fața cărților. Update: până la urmă, a rămas ”Litere Pervazive”. Mi se pare că mă reprezintă mai bine, și n-am avut inspirație pentru altceva, dacă aveam mă făceam scriitoare, nu mestecam operele altora.

     Poate vă veți întreba de ce nu am publicat articole de acest fel până acum. Ei bine, tocmai pentru că este atât de special, am vrut să rămână doar al meu universul în care știu că pot evada oricând, la adăpost de toți balaurii și monștrii tereștri. Acum parcă am mai înălțat ochii către lume, iar melancolia a plecat un pic capul, cred că asta m-a făcut să îmi schimb optica.  Și, ar mai fi o persoană foarte specială căreia aș vrea să îi vorbesc de amoruri literare, dar asta o știu doar eu, shhh.  Asemeni unei cititoare desprinsă dintr-o poveste (posibil kitchoasă), posed și  pisici, 3 bucăți mai exact (de la data la care am scris postul ăsta, pentru că trebuia să îl planific ca să nu mă răzgândesc, cred că una dintre ele a murit, au mai rămas 2), care fac din experiența lecturii una foarte plăcută. Mai ales atunci când dau peste vreo creație simandicoaso-plictisitoare sau modernisto-terorizantă (că deh, ăsta e unul dintre dezavantajele când se publică orice) și trebuie să îmi clătesc ochii cu ceva atunci când îi ridic exasperată din hârtia irosită.

     Și, fiindcă tot am ajuns aici, trebuie să explic și niște simboluri care vor apărea pe acest blog, să nu vă speriați de ele și să dați bir cu fugiții, în caz că nu vă repugnă conținutul în sine. Doar niște mâzgăleli din categoria amuzament sau informații diverse, nu-i mare lucru. Cifra băgată între paranteze drepte reprezintă pagina de la care am vrut să las cartea jos din mână, atât de mult m-a adormit, m-a enervat, sau a făcut să mi se stingă pasiunea pentru lectură. Asta nu înseamnă neapărat că am și făcut-o, e posibil să o mai studiez în continuare așa cum face un legist cu un cadavru.  La fel cum motivul pentru care nu mă inspiră poate să fie o nepotrivire de gusturi sau un moment inoportun, și nu calitatea scriiturii. Frumos ar fi să am o surpriză plăcută prin ne-abandonul meu. Cifra încercuită de paranteze rotunde reprezintă pagina de la care nu mi-am mai dezlipit degetele de carte (sau aș fi vrut să nu o fac), atât de tare m-a prins și a început să îmi placă. Asterixurile sunt spoilere de tot felul.

     Sunt două lucruri pe care țin să le clarific:

     1. Nu voi răspunde la comentarii. Pe internet există persoane minunate, și i-am observat în special printre cei care au bloguri despre cărți, dar  sunt și o grămadă de hateri, trolli, indivizi care vor să împartă dreptatea, imbecili, etc. Iar cei cu care ai impresia că poți discuta civilizat se pot transforma uneori în jeguri din a doua categorie, like ”da, totul bine până acum, dar chiar să zici așa ceva despre cutare, sau să mărturisești nu-știu-ce, vai, dar nu credeam”, de parcă lumea ar fi făcută după chipul și asemănarea lor cu perfecțiunea. Deeci… de ce să mă expun și să am vulnerabilități de genul acesta, sau să mă enervez inutil? Există moderarea comentariilor, dar începe să se clatine în fața argumentului din ultima propoziție, și nu mai stă deloc în picioare atunci când îi trântești în față evidența supremă: nu avem un timp de uzitat cu mai mare folos și niște cărți de citit? Bineînțeles, mai sunt și cei care te consideră ”genială”, deși tu ești doar o ființă banală care scrie despre cărți, pentru că atât te duce mintea, și pentru că îți permite timpul. Presupun că și mie îmi gâdilă orgoliul, dar nu vreau să intru mai mult de atât în jocul ăsta. În plus, n-am chef să mă alienez în fața laptopului, putem să ne vedem irl dacă doriți. Mi-e mai frică de un frustrat care are o tastatură în față, de un scriitor nepriceput care ține în mână o pană de gâscă vandalizată întru folosul înalt al artei, decât de un psihopat cu un cuțit la spate. Pentru că studiez psihanaliza, ne mai ocupăm și cu ăștia pe acolo, învățând să îi tolerăm. Există scuze pentru individul traumatizat, pentru prostie și îngâmfare nu. My tuppence worth: celor care numără greșeli de ortografie le spun să și le bage în fundul toaletei facultății de Litere, pe care nu am terminat-o (pe ea, o).

     2. Aici veți găsi doar impresii de lectură. Deci nu recenzii în forma lor clasică, deși nu s-a inventat alt titlu în afară de ”recenzent” pentru cel care opinează despre cărți, ”tăietor de frunze la câini” era prea lung. Veți constata acest lucru mai ales la cărțile pe care le voi expedia în câteva fraze, nu mai mult pentru că nu vreau să mi se împută degetele. Iar ălea care mi se par deosebit de frumoase o să le gratific atâta, încât or să semene a recenzii, dar vă asigur că nu asta a fost intenția. Important de știut, înainte de a continua argumentația: uneori am impresia că există două persoane în interiorul meu, de aceea scrierea va pendula între delicatețe și brutalitate. Poate părea evident pentru cei mai mulți dintre voi, doar este un blog, nu vreo revistă pompoasă, dar totuși trebuia să fac această precizare privind subiectivitatea mea, în caz că nimerește pe aici vreun snob dintr-ăsta care nu servește decât ureche de potârnichie în sos de levănțică la festinul literar. Nu mă interesează cum îl cheamă pe preamăritul scriitor, dacă nu îmi place nu o să-mi pun botniță. Asta nu le scade lor valoarea, să fie bine înțeles (sunt pe cai mari și la datorie, slăvind imperiul glorios și aristocratic al beletristicii), doar că nu se poate face un jurnal de lectură cu păreri impersonale. De exemplu, aș putea să spun cât de mișto sunt cărțile din categoria chic-lit. Țeapăă! În afară de câteva excepții semi-acceptabile, nu le-aș pomeni decât ca să fac bâză de această pseudo-literatură. Dar ați înțeles care e ideea. Pentru mine nu contează ca Tu să fii mulțumit, nu însemni nimic pentru mine, ci ca Eu să am un loc în care să mă desfășor, să nu îmi treacă prin mâini o carte fără să fi zis ceva despre ea. La cele din alte domenii postările mele vor fi chiar mai egocentrice, un fel de notițe pentru uzul propriu. Întrebare firească: de ce nu trec într-un carnețel toate aceste asociații libere iresponsabile? Pentru… posteritate.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: