Scriitori și poziții preferate

14 Oct

     De curând mi-a fost recomandată o carte: ”Ierusalim”, de Gonçalo M. Tavares. De fapt, având în vedere că biblioteca este vegheată de ceasul din perete, pe care nu îl băgăm în seamă, și avem un ceas la mână pe care îl dăm uneori înainte sau înapoi, în funcție de ritmul lăuntric, iar evenimentele se pot astfel precipita, sunt nevoită să reformulez: acum o eternitate mi-a fost recomandată o carte. Nu m-a dat pe spate, deși nu o citeam în tren și puteam să ajung și în unghiul ăla obtuz, dar atunci nu știu dacă degetele ar mai fi consolat singurătatea ei dintre coperți sau solitudinea altora dintre patru pereți.

     Și, pentru că uneori sunt deosebit de îngrijorată în privința efectului vorbelor mele, nedorind să aduc vreo ”jignire”, mă simt nevoită să explic de ce nu îmi produc plăcere astfel de cărți și de ce nu mă impresionează foarte tare. Dar înainte să atac direct problema, într-un alt articol, cred că este necesar să fac un mic ocol, și anume să vorbesc despre autorii care îmi plac. E un fel de a tranșa scriitoricimea prin singurul fel în care se poate face o sortare malițioasă, și anume prin excludere.

     Mă cam enervează să vorbesc așa succint despre o temă atât de largă, dar mă așteaptă Nabokov în noaptea asta și mă cam grăbesc. Îmi fac însă o promisiune că voi reveni asupra ei. (deci eu chiar nu sunt în stare de o scurtă?!) Îmi vine să împrumut pistolul de pe coperta cărții recenzate anterior când mă gândesc că nu m-aș mai putea înfrupta din clasici cu aceeași râvnă pe care aș fi avut-o dacă i-aș fi citit la timpul lor. Dar atunci aveam alte pofte și capricii, niciunele de natură literară, iar timpul am văzut că pot să îl dau pe fast fwd, în niciun caz înapoi.

     Cu toate acestea, am 3-4 cărți de secol XIX citite, și o bănuială că înseamnă mai mult decât atâta clasicismul în literatură, dar pentru mine aia e un fel de poziția misionarului. Ia să-mi amintesc care au fost, că face bine la bătrânețea mea de 25 de ani fără 8 zile. But who’s counting? A avut rating maxim pentru concentrarea neuronilor pe subtitrarea literară a vieții romanul acela al unui scriitor rus, despre crime și răzbunări sângeroase ale conștiinței, care ar putea constitui titlu de emisiune la OTV, dar al cărui nume nu trebuie să îl pronunț fără smerenie, ăstea fiind recomandările unei vite care îndepărtează oamenii ca mine, scursurile ignorante, de literatură. Chill, că iar o iau pe o pantă psihotică. Singurul fel de iarbă pe care mama îl pune în ghivece este grâul, și nu e sezonul, dar am alte modalități de a ieși din povestea cu balauri.

     Îmi vine în minte o imagine frumoasă și sunt zen: eu, pe o plajă pustie, cu un tip brunet, slab, de vreo 1.78, ochi frământați ca nisipul în care îmi afund călcâiele, care se apleacă languros peste mine, să-mi culeagă scoici din păr și declarații înșelătoare de pe buze. Dar dacă cineva se uită la tine cu doi ochi, și nu cu unul singur, nu e un fel de duplicitate? Bineînțeles! Și nu este aceasta cea mai banală scenă de pe planetă? Ba da! Iau un pumn din roca aia sfărâmată, sperând să îi dezintegrez lui retina și pâcla de serenitate care îmi astupă urechile. El nu îmi înțelege revolta și îi vine să mă plesnească, de unde înainte nu vrusese să o facă decât ca stimulent erotic. Și tocmai atunci apare din valurile înspumate guess who? Nope, nu raperul, deși am înțeles că și el amator de locuri izolate. Însuși Victor Hugo! Îl îmbrâncește cât colo și îi spune că dacă ar înțelege femeile mai bine s-ar face și el scriitor. Celălalt îi răspunde că Farrere decreta despre monsieur că e un imbecil, și să mai aștepte un secol și pe Bukowski până să facă invitații de genul.

     Mmm, ce interesant. The thrill, the anticipation, the threesome. Dar se aude un motor puternic și niște mâini mă înhață. Of, e pisica mea,  a venit să toarcă și să îmi frământe carnea cu ghearele. M-am trezit din reverie și mi-am dat seama și ce a produs-o: o altă carte clasică pe care am citit-o, ”Oamenii mării”, scrisă de bărbatul ieșit din adâncurile ei ca să mă salveze. Nu știu dacă erau mulți, dacă erau sexy, dacă erau obsceni și libidinoși, dar cred că mi-a plăcut căpitanul navei, căci l-am însoțit și pe catedrala Notre-Dame, și nu mi-a venit să mă arunc de acolo fiindcă nu mai suportam crucea tăioasă a lecturii, pe care unii o poartă până fac cocoașă. Cam în vârstă pentru o dragoste dezinteresată, dar și Jules Verne era considerat revoluționar la vremea aceea, iar azi este desuet. Îmi amintesc că pe el îl devoram prin clasele primare, dar astea-s cărți pentru copii, nu de oameni mari, care emit păreri impozante despre literatură, și nu se pun.

     De fapt, eu nu îmi amintesc că făceam altceva anii ăia în afara cititului. Nu mă jucam, nu aveam prieteni, ba pardon, era un serial de desene animate pe care îl vedeam pe TVR la 7 jumate seara, îmi făceam temele, fiindcă era obligatoriu să îmi pun garoafe în cosițe, și cam atât. Ăsta e singurul autor care îmi vine în minte, dar au fost nenumărați, care mi s-au șters pur și simplu din memorie. Văd ca prin ceață o bibliotecară care îmi făcea favoarea să nu mai stau la coadă, chipurile, fiincă locuiam mai departe de școală. Și multe, multe foi pe care degetele mele micuțe și subțiri le întorceau, dar coperta e prea timidă să își arate fața inocentă, căci am o bănuială că nu o descoperisem încă pe Almudena Grandes. Și, deoarece multe dintre titlurile operelor clasice îmi sună familiar, de parcă le-aș fi citit într-o altă viață, bănuiala mea este că acest lucru chiar s-o fi întâmplat! Adică perioada aia e atât de diferită față de tot ce a urmat încât nu m-aș mira să fi îngropat toate comorile literare în abisuri, o dată cu amintirea unor timpuri prea frumoase și liniștite ca să nu provoace o acumulare de salivă amară pe care nu este elegant să o scuip, și nu îmi rămâne decât să o înghit.

     Acesta este însă un subiect de ”Zona Crepusculară”, iar ora poate fi una adecvată, dar dispoziția vrea să mă mut pe meleaguri mai senine. Dacă alături de acești virili ai literelor o pun și pe Jane Austen, cred că avem imaginea a ce a însemnat pentru mine literatura clasică în cea mai bună formă, fără falduri și fără coaste ieșite în afară, prea stufoase ori minimaliste. Sunt precum o tipă care nu a cunoscut mulți bărbați, deci nu are termen de comparație. Dar ei îi este suficient, au fost câțiva dar buni. Și am insistat atâta pe această descriere pentru că genul meu favorit de literatură este un clasic îndulcit acolo unde este prea sobru și înăsprit acolo unde este prea zaharisit, vezi ”Demonii” vs. ”Tess of the d’Urbervilles”, ambele nereușind să le finalizez.

     Apreciez o scriere care să nu zăbovească atâta asupra descrierilor, până când mă pierd  în peisajul sau clădirea aia pe care o înfățișează, care să nu aibă dialoguri kilometrice, de nu mai știu de la ce pornise, care să nu dea în sentimentalisme sau patetisme dar care să conțină toate astea într-o doză moderată, să aibă îndrăzneala și originalitatea specifică secolului XX, însă fără fițe de întors lumea cu fundul în sus, care au venit ca niște muște la rahatul noul mileniu, și dacă se poate firul acțiunii să fie unul obișnuit, nu să îmi fută creierii cu revolta lui împotriva exprimării clasice, că nici în limbă după Che Guevara nu sunt, și nu mi-l tatuez pe țâțele de la tricou. Ideea e, în cazul în care  face tot felul de salturi temporale sau fanteziste, să nu simt că m-a abandonat pe acolo (pe mine, cititoarea lui drăgălașă, cu ochi mari și umezi) fără vreo cheie sau un manual cu minime instrucțiuni.

     Iar dacă debordează de post-modernism, dacă țipă din toți rărunchii ”sunt special”, să aibă un mesaj foarte bun și să nu mă piardă prea tare în încrengătura reflecțiilor sale, căci riscă să îi închid coperta în nas. Uite, tipul ăsta, Martin Page, căruia i-am făcut prima mea recenzie, se înscrie în această categorie. Mi-a plăcut ce avea de zis, iar forma psihedelică pe care a luat-o scriitura lui nu m-a lăsat atât de mult în urmă încât să îmi doresc să intru mai bine în pădure, pentru a trage un pui de somn, de oboseala alergăturii la cursa cu obstacole. Acum îmi dau seama că puteam fi ceva mai acidă și mai puțin entuziasmată atunci când am vorbit de ”ziua lui perfectă”, dar ce să-i faci, emoțiile primei întâlniri cu condeiul hermeneutic plus prea multe vizite pe bookblog. Și pe Houellbecq îl tolerez destul de bine, deși multora am văzut că le este indigest.

     Însă dacă ar fi să vorbim exclusiv de preferințe, și în sfârșit spun dracului care sunt acestea, ăia doi cititori ai mei făcându-și probabil harakiri până acum, acestea ar fi, de doi ani de când am reluat citeala, următorii: Ian McEwan, Philip Roth, Vladimir Nabokov, John Cheever, Somerset Maugham. Știu, am 3 probleme majore: raftul de literatură engleză este un automatism, nu am citit suficient, asta e mai mult decât evident, și sunt o incultă.  Am o viață la dispoziție să le remediez, dar nu am nevoie de direcții și de îngrădiri. La școală nu-mi mai dă nimeni să pap lectură pe pâine, forțată oricum nu prestez, iar snoabă coclită nu pot să fiu, mi se pare un fel de căsnicie formală, cuminte și obedientă cu literatura, când eu vreau să experimentez și să iubesc pe cine vreau, eventual să îmi notez în jurnalul ăsta online performanțele fiecărui scriitor, intensitatea (epică) și gradul de penetrare (ideatic, desigur).

Anunțuri

2 răspunsuri to “Scriitori și poziții preferate”

  1. No Mo' 20 Octombrie 2010 la 12:54 #

    1. Balanta, ha?
    2. Tu esti desteapta rau, fata! Mai citii p-aici, deci stiu ce zic.
    3. Nu, nu mi-am facut harakiri. A fost frumoasa „impletirea” in postarea asta, care intr-adevar, pare lunga.

  2. No Mo' 20 Octombrie 2010 la 12:58 #

    4. Ai dat link la o postare din 2009, mai? Oricum, nu-i tare „snoaba” pe cat intrebarile „chestionarului” :))

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: