Aventura lui Miguel Littín, clandestin în Chile – Gabriel García Márquez

30 Oct

[70] Oh dear, ce titlu de o juma de pagină, la o carte de 123. Totuși, citirea ei are o istorie aproape demnă de interes. Eram la Ada și voiam să iau ceva de lecturat pe tren. Plecasem cu ”Iarna decanului” la mine dar, nu știu de ce, voiam ceva ce se poate sfârși în trei ore, cât e drumul de la București la Craiova. Habar n-am cum mi-a venit gândul ăsta, dar un motiv ar putea fi acela că urma să trec pe la niște rude în drum spre casă, atât dar atât de anoste și iritante, încât dacă aș fi știut că mă așteaptă o carte de terminat pe fotoliul confortabil de acasă, în mod sigur vizita ar fi fost și mai chinuitoare. Dormitorul Adei este ticsit de cărți, deci mor de gelozie când sunt pe la ea. Are cărți pe rafturi, cuminți și ordonate, dar și înșirate leneș și boem pe podea. Risc oricând să mă împiedic de vreun scriitor și să cad peste el când mă duc noaptea buimacă la baie, de exemplu. Până acum doar i-am luat la șuturi.

     O ochisem pe-asta demult, pentru că are coperți cartonate și lucioase, plus un design drăguț, cu o cameră de filmat aurită ca element central. Și stilul de redactare este plăcut, nemaivorbind de ”î” din i în loc de ”â”, pentru care am o slăbiciune, chiar dacă este doar politica unor ziare, și nu ceea ce eu percepusem a fi o marcă personală care sporește farmecul unor persoane. Ce motive mai bune să alegi o carte? Însă am zis să mai răsfoiesc și altele, iar una dintre ele avea ascunsă o surpriză care ar putea veni în sprijinul afirmației cum că ar fi valoroase cărțile: niște bani, desigur, de care ea uitase. Poate o să-și mai cumpere o tonă de cărți și de dvd-uri de ei, dar de vreo 50 de lei am mers la kfc, fiindcă fusesem cu o seară înainte la un restaurant indian, al cărui meniu mediocru l-am salvat prin vreo 6 ore de conversație (mega-interesantă, desigur, între noi este scânteia dintre două minți geniale 🙂 ).

     Dar, uite, am zis să mă întorc spre aia care arăta mai drăguț, exact ca atunci când lași un bărbat cu bani pentru unul frumos. Dincolo poți să asculți cu o juma de ureche ce prostii debitează și cu ochii măriți să îi fixezi pe ai lui, dar la o carte frumusețea exterioară ține doar până la prima pagină, fiindcă cele două dimensiuni nu mai pot interacționa din acel moment fatidic. Și nu știu cum se face că am nimerit nu neapărat un urât, căci nu e o carte foarte urâtă, ci pur și simplu aș asemui acest roman cu un bărbat deosebit de pragmatic, ancorat în rutină, care își îndeplinește datoriile casnice, dar nu te impresionează cu nimic altceva, nu tu cină romantică, sărut pasional, sau buchet de flori, în situația în care toate trei sunt sincere și nu calculate la fel de practic, desigur. Mai exact: e o proză căreia nu prea știi ce să-i reproșezi anume, doar e creată de Garcia Marquez, dar nu te atinge absolut deloc, și nu știu dacă este vorba de faptul că avem de-a face cu un roman-reportaj, căci îi găsesc scuza asta, ne descrie experiența acelui om și atât. Un regizor care este exilat din țara lui revine sub acoperire, cu vreo 2 echipe de filmare, să redea felul în care s-a schimbat Chile sub 12 ani de dictatură comunistă.

     La început e ok așa, cum se deghizează el ca să nu fie recunoscut, plus intrarea în țară, schimbările pe care le observă, chiar și primele filmări, dar după aceea o ține din filmare în filmare, cu locurile prin care a mai fost, oamenii pe care i-a cunoscut, nu te lasă să te atașezi de absolut nimic, nici măcar de personajul principal. Și nu e doar asta, hai să lăsăm la o parte pasiunea mea pentru psihologia personajelor, e pur și simplu boring ce se întâmplă, iar câteodată te cam pierde. De exemplu, când au urcat în avion, ca el să revină în Madrid, eu aș fi vrut să fie de fapt o rachetă spațială, să ajungă pe Marte, și să nu se mai întoarcă, evident. Cred că am fost atrasă și de primul cuvânt din titlu, ”aventura…”, dar eu nu am prea simțit vreun mare sprint aventurier pe aici, parcă îmi e dor de Jules Verne, hahah. Și îți spune din primele două sau trei pagini că totul se termină cu bine, deci tu nu mai stai cu sufletul la gură că va fi prins de autoritățile din Chile și va fi aruncat la șobolani, sau ceva. A fost mult mai interesantă aventura unei bucăți de tartă de ciocolată, care a dispărut subit de sub lingurița Adei în timp ce eu comandam niște ceai, și pe care am descoperit-o acompaniate de ropote de râs întinsă pe blugii mei, căci nu știam finalul: dacă pata va ieși sau nu la apă.

     Probabil e genul de carte care are relevanță și poate fi interesantă pentru regizorii care vor să vadă cum se realizează o filmare în condiții extreme, iar de Animal Planet s-au săturat, sau pentru oamenii din Chile, și nici măcar cei bătrâni, că ălora nu trebuie să le spună Marquez cum se trăia atunci, și ei oricum se plictisesc chiar mai repede decât tinerii, ci pentru niște puști, să zicem, ca să aprecieze și ei rahatul ăsta numit libertate, prin care mulți înțeleg că pot descărca filme porno de pe torente. Ah, și apropo de asta, este singura carte la care nu am notat nimic, voiam doar ca bărbatul ăla urât cu care asemuiam cartea to get it over with, iar eu să vin pe blog să le spun prietenelor cât de nașpa a fost și cum are noroc că m-a delectat cu ”Un veac de singurătate” în tinerețe, ca să nu mă revolte maxim impotența de la bătrânețe. Nici măcar nu e vina lui, pur și simplu ficțiunea este mult mai bună decât realitatea, realismul magic bate realismul sec.

     Am zis deja, nu stârnește ură pasională, dar parcă e o fază care m-a călcat pe nervi. L-a căutat pe unul, General Electric (ce nume!), căruia voia să-i ia o mărturie împotriva regimului, atât de mult, de îmi venea să-mi pun eu mustață și haine militare, numai să termine cu încercările ălea zadarnice, când era clar că omul se răzgândise și nu mai voia să-și pună pielea la bătaie pentru un scop nici măcar foarte nobil, căci până la urmă o revoluție se face cu ăștia din țară, nu cu aceia care sunt impresionați de cei 7000 de metri de peliculă transformați în 2 ore la cinematograf, pe care îl vizionează oamenii din exterior, care nu au contact direct cu toate greutățile și suferința lor. Mai voiam să spun niște lucruri, eu mereu am o grămadă de idei, of curs, dar e 6 dimineața, mi-e somn, deci închei și eu la fel de pragmatic și de ciuntit cum au fost cartea, respectiv finalul aventurii marqueziene: se trece de pagina 70 doar dacă nu e absolut nimic interesant  la televizor, nici măcar Udrea croșetând ceva pe la Realitatea, înainte să ne confiște realitatea.

     Later edit: cum de mi-am dat singură Like?! Ok, era pisica pe aici, mai apasă pe chestii, dar are o față așa de inocentă, nu îmi vine să o bănuiesc de nimic. Și mai important decât atât, cum îmi iau like-ul înapoi? Nu de-alta dar nu sunt fanul numărul 1 al rândurilor pe care le scriu toropită de oboseală și de sictir existențial. Cred că tot singură trebuie să rezolv dilema asta, având în vedere apetitul meu pentru comunicare, egal cu zero.

     Even later edit: ia la rând toate butoanele pe care wordpress ți le pune la dispoziție, sigur găsești soluția.

Anunțuri

2 răspunsuri to “Aventura lui Miguel Littín, clandestin în Chile – Gabriel García Márquez”

  1. Ada, you 30 Octombrie 2010 la 09:40 #

    ce de Ade in povestea asta. like like desi n am citit povestea inca :p

  2. auDacity 31 Octombrie 2010 la 00:18 #

    hello

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: