Iarna decanului – Saul Bellow

8 Noi

(44-132] Ce aș putea să-i reproșez unei cărți cu o scriitură impecabilă? Nimic, doar că nu am chef de ea în momentul de față. ”Iarna decanului” este un roman cu o încărcătură autobiografică solidă, dar mai mult decât atât, cu pretenții de definire a unei epoci marcate de conflicte ideologice, și poate de aceea greu de depozitat într-un suflet care este încărcat cu ale lui. Chiar mă întrebam, când am luat prima dată cartea în mână, ce ar putea să povestească în peste 400 de pagini despre experiența lui la București, din iarna lui ’77, când a venit cu soția la București, deoarece mama acesteia se afla pe patul de moarte, conectată la aparatele  care nu au mai avut puterea de a o ține în viață decât 10 zile, așa cum aflăm dintr-un spoiler chiar în prezentarea romanului.

     Ei bine, textul este flashuit cu dialoguri lungi, întortocheate, greoaie, despre o crimă petrecută în orașul natal, Chicago, și în care este implicat în calitate de decan, unchi, văr, pentru că cel ucis era student de-al lui, celui învinuit îi ia apărarea neoficială nepotul său, un alb care ”once he went black, he never got back”, iar pe cea oficială un văr cu care nu se afla în relații prea bune nici înainte de eveniment. Frământărilor legate de situația incertă de la spitalul Elias, unde absurditățile regimului nu le permiteau să o vadă pe bătrână, li se adaugă cele privind rezolvarea crimei și întărirea relațiilor defectuoase din cadrul familiei. Toate astea au loc pe un fundal al reevaluării vieții, presărat cu remarci amuzante despre cât de ”cuceritor” credeau alții că fusese el, lucru pe care încearcă să îl dezmintă, dar recurența temei te duce cu gândul la o anumită împăunare cu această titulatură, mai ales că între el și soție transpare incompatibilitatea dintre omul închinat artelor și cel aplecat către știință.

     Probabil Saul Bellow a vrut ca, în fața realității crude din Bucureștiul comunist, să interpună partea întunecată a unui oraș occidental, pentru ca cititorul să aibă o oglindă fidelă a lumii în care trăiește, nedistorsionată, iar la vremea aia pariez că nu era puțin lucru. M-am instalat comod în camera ”de fată” a soției sale, chiar dacă patul era mic, mi-au plăcut inclusiv friptura arsă, față de care trebuie să-și arate recunoștința, căci carnea se găsea atât de greu, palinca ce avea gust de cârpe, cărțile lui Oscar Wilde de pe noptieră, din care mai extrăgea câte un citat ”cu miez”, inclusiv portăreasa care ”le ocrotea, le iubea și le șantaja pe cele două surori”, și nu aș fi vrut să mă despartă de toate astea ca să mă poarte atât de mult timp printr-un oraș mai civilizat, dar cu siguranță mai rece. Eu nu mi-am dat seama, cu fiecare pagină a acestui roman, că Bellow este ”cel mai mare scriitor american contemporan” (NYT – Book Review). Tot Roth este favoritul, chit că problemele lui nu ating o scală universală, ci sunt cât se poate de personale, atunci când nu vorbește fermecător despre ”comploturi” împotriva țării sale.

Anunțuri

2 răspunsuri to “Iarna decanului – Saul Bellow”

  1. dana 22 Ianuarie 2012 la 22:24 #

    Îmi pare rău că nu ai gustat romanul la întreaga sa valoare. Probabil ești o persoană tânără care nu a trăit conștient anul 1977 mai ales partea de după 4 martie. Este uluitor cum un străin venit numai pentru 10 zile în România, să poată vedea în amănunt totul ca și cum ar fi privit prin ochii unui român din acea vreme. Nu există stradă, casă, întâmplare, personaj descris în carte care sî nu aibă corespondent în realitatea acelui timp. Cunosc prefect zona descrisă de el, blocul de pe strada Galați, iar imaginea pe care o vede de la etajul 5 este chiar ceea ce se putea vedea atunci de la acea fereastră. Pentru mine este și va fi o lectură de excepție. Iar faptul că a văzut perfect că ceea ce ținea în picioare atunci ca și în anii următori până în 1989 lumea reală de la noi era vasta rețea de relații între femei, rețea bazată pe rudenie, prietenie, vecinătate, cunoștințe, este uimitor.Merită citit de noi românii pentru a ne putea cunoaște și chiar înțelege mai bine.

  2. dana 22 Ianuarie 2012 la 22:44 #

    Revin cu o sugestie, citește și romanul „Ravelstein” de același autor pentru a vedea și finalul căsniciei cu astrofiziciana Minna dar și alte surpinzătoare păreri despre unii din idolii noștri culturali.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: