Critică literară comunistă

18 Noi

     Citate grețoase, dar amuzante, însoțite de comentariile mele, din Prefața la ”Dragoste interzisă” (Anton Ingolic), ca să-i apreciați mai mult pe de-alde Paul Cernat sau Marius Chivu:

     ”De altfel, deportarea scriitorului este încă o încercare a autorităților fasciste de a-l reduce la tăcere. O încercare brutală, ca atâtea altele pe vremea aceea, când pentru crezul lor politic , tinerii scriitori erau deportați și în loc de premii și decorații pentru activitatea lor, primeau cătușe și lanțuri, iar dacă mai apucau să compară în fața justiției fasciste, n-o făceau pentru a-și apăra tinerețea, ci convingerile progresiste și comuniste” – Toată prefața abundă de propagandă anti-fascistă, căci normal, fiecare regim aberant urăște cu pasiune un alt regim la fel de idiot. Vorbim de tineri scriitori deportați când în România se făcea pușcărie la greu dacă aveai curajul să crezi în libertatea gândirii și în cea individuală? Mihaela Deșliu și Valentin Deșliu, ar trebui să vedeți și voi cum e pe acolo! Și în pat, căci probabil erați căsătoriți, voi nu strigați ”Trage-mi-o bine”, ci ”Trăiască Ceaușescu și decrețelul nostru la care muncim cu spori și sudori.”

     Și să ne înțelegem, ei nu se futeau, ei făceau dragoste, căci vorbesc despre personajele insipide ale lui Ingolic, despre femei în mod particular, prezentându-le drept ”simbol al tinereții și purității sufletești, al frumuseții și bunătății omenești”. Băi, înecaților în clișee ce sunteți, nu este un deziderat ca omul să fie pur, bun, frumos, căcăcios, contează doar ca un scriitor să îl prezinte în mod autentic, nu să arunce pe piață un ideal la care să ne închinăm.

     Obsesia împotriva burgheziei ”împuțite”: ”El se ridică împotriva silniciei fascismului care seamănă moarte pe pământ (Stalin câte victime a făcut, suflete vândute și moarte ce sunteți?), transformându-l într-o împărăție a morții  și stigmatizează cu sarcasm viciile organice ale  ale societății burgheze vândute, aflate în plină putrefacție, continuând să o demaște și în anii următori, când burghezia dominantă se pregătea să părăsească scena istoriei în corabia naufragiată a camarilei regale falimentare, care-și pusese toate speranțele în supremația hitleristă.”

     La muuncă, lepre internautice :D, uitați ce motive avem: ”Cărțile sale sunt tot atâtea imnuri închinate muncii, căci în procesul muncii omul își demonstrează forța morală și spirituală, descoperind în ea izvorul veșnic al tinereții, al dragostei și nobleței sufletești, al dăruirii de sine, pentru că scriitorul are pentru muncă un adevărat cult.” – și eu am un cult… pentru leneveală.

     ”această operă pătrunde tot mai mult în tezaurul culturii universale, cucerind mințile și inimile cititorilor de pretutindeni […] drept semn al prieteniei și prețuirii poporului vecin, de care ne leagă sentimentele și năzuințele cele mai trainice.”  – Bună. Suntem Mihaela Deșliu și Valentin Deșliu și suntem dependenți de cuvinte banale și uzate ca o nevastă expirată. – Bună, M. și V.

     ”operele sale […] nu rareori se constituie în veritabile best-seller-uri.” – desigur, pentru oamenii simpli și amărâți, cu gusturi precare. Eu sunt amărâtă și rafinată. Și ce e cu englezismul ăla acolo? A, right, fusese după vizita luminatului în America, deci cultura putea să râgâie un damf subtil de Regân.

     Încă trei remarci despre prolificul dar plicticosul sloven: ”Scriitor deosebit de viguros, Ingolic simte nevoia să se reverse pe mai multe canale, trecând cu ușurință de la o modalitate epică la alta” – doar era obsesiv-compulsiv, bineînțeles că a lăsat o ”zestre literară impresionantă”. ”desfășoară o intensă activitate politică și obștească” – cu partidul înainte, marș (ce frumos a ieșit cacofonia asta)! ”Visurile nerealizate din tinerețe își regăsesc întruchiparea în destinul contemporanilor săi, ai constructorilor noii societăți” – Ce spuneam de complexe? ”Ingolic își continuă drumul de scriitor-militant pentru eliberarea și fericirea deplină a omului.” – nu-mi închipui fericire mai mare decât să fii un cetățean trăitor într-o dictatură comunistă, și suficient de retardat încât să cumperi astfel de cărți (hihi, la mine a fost vorba de un unchi – poate și el se gândea la vreo iubire interzisă mirobolantă). Ignorance is bless. Dar, desigur, erau promovați scriitori de ultimă pagină valorică, pentru că altcineva trebuia să stea pe copertă:

sursa foto: al13lea

Anunțuri

3 răspunsuri to “Critică literară comunistă”

  1. eu... 18 Noiembrie 2010 la 11:37 #

    Daca din 1968 a aparut fata de la pg 1 e clar :)))
    Asta nu o stiam 😀

  2. Ada 18 Noiembrie 2010 la 18:36 #

    hehe, nice. Chiar asa se numea Scanteia – organ al comitetului central al pcr? sau facusi un colaj?

  3. Vasile 18 Noiembrie 2010 la 19:05 #

    „lepre internautice”-o buna interpretare.Cu cartea asta a lui Ingolic ai luat plasa.In explozia informationala de azi,cum de ai ales o vechitura comunista?Macar daca era ceva de calitate.Din spatiul yugoslav eu (deocamdata) nu apreciez decat „Black cat,white cat” si clipul de pe youtube:Bubamara-goran bregovic.Un clip care are si efect terapeutic:infuzie de optimism.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: