Hector and the Search for Happiness – François Lelord

25 Mai

(1-123] Cartea lui Francois Lelord ar putea fi cu succes transformata intr-o comedie americana tipica. La inceput e destul de amuzanta si promitatoare ca tema. Ce poate fi mai interesant atunci cand vorbim de un psihiatru decat propria lui confuzie atunci cand este vorba despre bunastarea psihica a oamenilor? Bine, poate o contributie corporala de la doctor catre pacient, una foarte placuta, ca in ”Minciuni pe canapea”, dar autorul a vrut audienta generala pentru un viitor scenariu adaptat. Cele doua scene de sex din carte sunt prezentate cam asa: ”Si au facut ceea ce fac oamenii atunci cand sunt indragostiti”. Dar deviez…

Hector are un birou ticsit cu carti grele, de specialitate, unele atat de grele incat nici macar nu le-a citit. Fata de alti psihiatri, el pare interesat in mod genuin de problemele oamenilor, si chiar ii asculta, de aceea are succes. Mi-a placut ca avea in terapie si o pacienta care se ocupa cu ghicitul, care era acolo pentru ca isi pierduse abilitatea de a vedea viitorul, dar nu si in ceea ce priveste lucrurile pe care Hector tocmai se pregatea sa i le puna pe tapet in interventia lui: „Da, doctore, stiu ce vreti sa imi ziceti”. Poate parea paradoxal, dar lui ii placeau mai mult pacientii de la spital, aceia cu tulburari mentale grave, decat cei care pur si simplu erau nefericiti, desi viata lor era aparent normala. Desigur, macar acolo stii cu ce ai de-a face. Ca atare, se hotaraste sa faca o calatorie in jurul lumii, pentru a descoperi ce ii face pe oameni fericiti.

Iar de aici incepe sirul de clisee. Unde sa iti incepi o calatorie initiatica altundeva decat in China? Si, exact ca in filmul pe care eu il derulam in minte, China era cat se poate de diferita fata de cum isi imagina el, dar nu atat de diferita pentru un om inteligent (da, Hector este inteligent), care isi da seama ca nu are cum sa fie exact ca in cartea aia pe care el a citit-o demult: o tara moderna rupta de traditii si aruncata in valurile globalizarii. Nu lipseste un prieten foarte bogat care nu este fericit cu banii pe care ii are, deoarece isi doreste sa ii multiplice, iar asta genereaza stres si frustrare, si o tipa de care se indragosteste, ca sa fie povestea mai picanta. Apoi, urmeaza locul ideal de unde occidentalilor le place sa filozofeze asupra nefericirii care exista in aceasta lume, ca sa nu li se mai para lor o tragedie ca nu isi permit o masa la un restaurant, Africa.

Cred ca m-a pierdut ca cititor din momentul in care a scapat atat de usor dintr-o incurcatura pe acolo. Da, bineinteles ca scapa, doar e o carte… fericita. Apoi ajunge in Beverly Hills, ce bine, la doi pasi de Hollywood, unde vedem ce inseamna fericirea pentru locuitorii unei vile luxoase care pastreaza aparenta de familie perfecta. Ma asteptam sa am parte macar de o lupta sangeroasa cu ustensilele ascutite din bucatarie, dar neah, doar o banala cearta la masa despre educatia copiilor. Hector se duce si la un specialist in fericire (wtf?), care ii arata metodele prin care aceasta poate fi masurata. In final, toata lumea traieste fericita, desigur, pana la adanci batraneti, adaug eu, exact ca in comediile alea care te dezamagesc la sfarsit cu previzibilitatea lor.

Pro: usor de citit, mai ales ca la mine a fost prima carte de literatura pe care am citit-o in limba engleza. Mi-a placut si faptul ca autorul are un stil colocvial, care il apropie mult de cititor. De exemplu, pune in paranteza chestii special pentru el, gen ”vi-l amintiti pe x?”. Si este foarte amuzant pe alocuri, mai ales la inceput. In plus, poti sa te alegi si cu ceva ”intelepciune spirituala” dupa lectura, dar nu prea merge atunci cand ai o gandire mai degraba psihanalitica decat cognitivista. Si aici ajungem la punctele contra: mi s-a parut o abordare cam simplista totusi, caci chiar daca un om isi da seama cum trebuie sa gandeasca de fapt, asta nu-l ajuta foarte mult atunci cand ce este in el e mai puternic decat orice incercare de-a intra pe fagasul ratiunii. Cartea in sine ar fi trebuit sa fie ceva mai elaborata iar sfarsitul gretos de fericit, cand absolut tuturor personajelor le e mai bine, ar fi trebuit inlocuit cu o sinucidere in grup :lol:. Glumesc.

P.S.: Nu vreau sa citesc si ”Hector and the secrets of love”, for fuck’s sake, decat daca vreau sa ma enervez. Asta e o chestiune prea delicata in acest moment ca sa imi spuna el cum sa fie masurata, eventual sa imi dea si vreo reteta pentru obtinerea ei. Macar metoda ca sa nu suferi o stiu sigur: nu te indragostesti. Daca este posibil, eviti persoana care provoaca in tine emotii prea puternice. Simplu. A vorbit cognitivista din mine, care incearca uneori sa o omoare pe psihanalista prin lovituri repetate cu „intelectual insights”.

Anunțuri

5 răspunsuri to “Hector and the Search for Happiness – François Lelord”

  1. Monica Tarţa 6 Iunie 2011 la 13:10 #

    Unde ţi-ai putea începe o călătorie iniţiatică şi să nu fie clişeic? 🙂

  2. Carmen Corina Gugu 6 Iunie 2011 la 18:18 #

    Au ceva occidentalii cu China asta. Poftim, în România! :))

  3. Monica Tarţa 7 Iunie 2011 la 13:51 #

    Mie mi se pare că occidentalii cunosc doar Italia 😀 (şi mai nou Asia de SE).

  4. Carmen Corina Gugu 8 Iunie 2011 la 00:26 #

    Nimeni nu cunoaste Italia ca noi, vreun milion mai precis. Dar nu stiu de ce am impresia ca nu au prea gasit „happiness”-ul pe acolo.

  5. Monica Tarţa 8 Iunie 2011 la 12:51 #

    Mda… 🙂

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: