Tag Archives: Hotelul alb

Hotelul alb – D. M. Thomas

5 Feb

hotelul-alb-thomas

Asta trebuie sa fie cea mai misto carte pe care am citit-o, cel putin in ultimul timp. Am inceput-o in engleza, dar trebuia sa apuc dictionarul de prea multe ori, lucru extrem de enervant, asa ca am asteptat sa ajung in tara si sa o gasesc la biblioteca. Subiectul in sine este fascinant, pentru o pasionata de psihanaliza, istorie, si… sexualitate, dar si constructia literara in sine, cu adevarat unica, asa cum aflam de pe coperta a patra.

Ca de obicei cand mai scriu despre vreun roman, ma uit si la ce au avut altii de spus despre asta. Mi se pare atat, dar atat de nedrept sa spui despre cartea asta ca nu „pledezi” pentru ea in totalitate, ci doar pentru primele doua capitole, incat trebuie sa o corectez. Romanul incepe, dupa o scurta corespondenta psihanalitica in jurul „cazului”, cu asa zisul delir al Lisei Erdman, o isterica aflata in terapie cu Freud, iar poezia si proza mintii aflate in suferinta sunt tulburatoare, dar in acelasi timp deosebit de frumoase, incitante, savuroase, hotelul alb este un spatiu mitic al fantasmei.

Apoi, insusi Freud intra in scena, cu relatarea sedintelor si explicatiile sale pe marginea manuscrisului, rod al discutiilor avute cu pacienta, si cine l-a citit ii recunoaste darul de povestitor. Talentul autorului de a transforma patologia in literatura mi s-a parut incredibil, ca si capacitatea sa de a reda fidel tonalitatea lui Freud, iar dupa aceste capitole isi reintra in drepturi ca narator, iar povestea se tese mai departe in jurul Lisei, iar a nu recunoaste valoarea acestei a doua jumatati a cartii este stupid.

Ce mi-a placut: felul in care Erosul si Thanatosul se prind intr-un dans „nebunesc”, caci in boala le poti urmari mai bine pasii; faptul ca psihanaliza nu e bagata acolo intr-un mod pueril entuziast, ci isi arata limitele; faptul ca a reusit sa redea drama Holocaustului in care este aruncata eroina intr-un mod atat de emotionant, uman; nu in ultimul rand, am primit cu bucurie floarea alba a sperantei care ii este daruita cititorului in ultimul capitol, rasarita pe taramul celalalt din oasele mortilor, intr-un „hotel” peste care s-a asternut linistea.

Anunțuri